Un studiu realizat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale arată că numărul maşinilor înregistrate la Chişinău s-a dublat în ultimii zece ani şi ajunge la circa 160 de mii de vehicule, în condiţiile în care locuri de parcare, legale şi ilegale, sunt doar 27 de mii.
“Se parchează pe trecerile de pietoni, pe la cotituri, peste tot locul unde este posibil. Parcări există. Pur şi simplu nu toţi respectă legea”, spune un locuitor al capitalei.
“Din câte am văzut eu, doar pe Ştefan cel Mare poliţia mai încearcă cumva să soluţioneze problema, interzicând şoferilor să parcheze în stradă. În rest, nu prea am văzut ceva schimbări. Nu ştiu care ar fi soluţia, pentru că spaţii pentru parcare nu prea sunt în oraş. Sunt prea multe maşini şi nu este spaţiu unde să parcăm” spune o femeie.
Reporter: Seara, când veniţi acasă, unde parcaţi maşina – lângă bloc sau în parcare?
“Lângă bloc.”
Studiul pe problema parcărilor pune în discuţie criza acută a locurilor de parcare în Chişinău.
Unul dintre autorii studiului, Veaceslav Ioniţă, afirmă că problema parcărilor în capitală se datorează şi felului în care este planificat Chişinăul.
“Pe timpurile sovietice, la o mie de locuitori reveneau 40 de maşini. Era o cifră acceptabilă. Şi în acest fel era planificat şi oraşul.”
“În prezent, Chişinăul se apropie de 200 de maşini la o mie de locutori. Cifra a crescut de cinci ori şi va continua să crească vertiginos. În fiecare an creşterea este de circa 30 maşini la o mie de locuitori, iar în ultimii ani numărul de maşini a crescut cu circa 40 la sută”.
Veaceslav Ioniţă adaugă:
“În loc să dezvoltăm oraşul, parazităm pe infrastructura existentă. Altfel spus, în centrul oraşului, unde erau locuri de parcări, care şi aşa erau puţine, noi construim blocuri locative.
Pe lângă construirea parcărilor subterane, experţii propun şi alte soluţii.
“Soluţii ar fi instituirea unor parcări rezidenţiale şi perceperea taxelor pentru maşinile care vin în centrul oraşului”, mai spune Veaceslav Ioniţă.
În prezent, parcările autorizate din Chişinău aplică o taxă lunară care variază între 180 si 340 de lei.
sursa:bbc.md